Încrederea în sine
Cum ne recuperăm
încrederea în sine
Majoritatea clienților care vin în cabinet și pe care îi
întreb care ar fi obiectivul lor în terapie, menționează încrederea în sine.
Doresc să aibă mai multă încredere în ei. Însă, despre ce este, mai exact, această
încredere în sine, cum se dezvoltă, cum se pierde și cum se recuperează?
Cum se dezvoltă încrederea în sine
Dacă veți observa copiii, mai ales în jurul vârstei de 2-6
ani, au această atitudine egocentristă. Fiecare copil se simte ca fiind centrul
universului, iar aceasta este o parte normală și sănătoasă a procesului de
dezvoltare. Ei au nevoie de atenție constantă, această nevoie indicând dorința
lor de securitate și legătură emoțională. Oferirea atenției, îngrijirii și
validarea sentimentelor copiilor la această vârstă, contribuie la construirea
unui stil de atașament sigur între copil și părinți, iar acesta ajută la
încrederea și stima de sine, aspecte importante pentru dezvoltarea lor
emoțională și socială.
Un alt element al acestei etape egocentrice este
concentrarea pe propriile interese și nevoi, nefiind atenți la nevoile
celorlalți. De asemenea, acest comportament este natural și sănătos pentru că
așa își formează identitatea proprie și autonomia. Pe măsură ce copiii își
explorează propriile preferințe și dorințe, ei învață să își echilibreze
nevoile cu ale celorlalți, dezvoltând abilități de cooperare și rezolvare a
conflictelor.
Încă o caracteristică prezentă este dificultatea de a-și
exprima, totuși, nevoile și dorințele în mod clar. Acest lucru se întâmplă mai
ales pentru că le este greu să înțeleagă că ceilalți gândesc diferit.
Comunicarea aceasta deficitară poate aduce cu sine diverse crize de furie și multă
frustrare. Totuși, aceasta este oportunitatea pentru părinți de a-i ajuta pe
copii să-și exprime sentimentele, emoțiile și gândurile într-un mod potrivit.
Astfel, contribuie la dezvoltarea abilităților de recunoaștere și gestionare a
emoțiilor.
Cum se pierde încrederea în sine
Dacă pe parcursul etapei de dezvoltare descrisă mai sus,
copiii nu au avut parte de această acceptare, validare și ghidaj, cel mai
probabil, și ca adolescenți și, ulterior, adulți, vor experimenta o încredere
în sine redusă.
Un alt factor care contribuie la scăderea încrederii în sine
îl reprezintă compararea constantă cu alte persoane de către părinți și cei din
jur. Comparația aceasta poate să ducă la sentimente de inferioritate atunci
când copilul simte că nu este la fel de bun ca ceilalți.
De asemenea, critica excesivă sau constantă din partea celor
din jur afectează încrederea în sine a persoanei și poate duce la sentimente de
inadecvare sau inferioritate.
Cum se recuperează încrederea în sine
Cum facem, totuși, să “combatem” efectele acestor
experiențe? Ei bine, recuperarea încrederii în sine poate fi un proces complex,
însă este posibilă cu efort și angajament.
În primul rând, este important ca persoana să aibă răbdare
și să fie blândă cu sine pe parcursul întregului proces. Poate suna ușor,
însă poate fi atât de dificil să fii blând cu ține atunci când ai în interiorul
tău o voce critică puternică.
Primul pas, ca în orice proces psihic, îl reprezintă auto-observarea
și conștientizarea sentimentelor de lipsă de încredere în sine. Ajută, de
asemenea, să identifici factorii care au contribuit la încrederea de sine
scăzută. Chiar dacă poate nu sunt la îndemână, cauzele pot fi identificate
printr-o călătorie mentală în copilărie.
Îți poți adresa întrebări precum:
1. Cum era
mediul familial în copilărie?
Acest lucru poate include relația cu părințîi, frații sau
surorile, atmosfera din casă, nivelul de sprijin și încurajare, precum și modul
în care s-au gestionat greutățile și eșecurile.
2. Cum erau
percepute și evaluate reușitele și eșecurile în copilărie?
Erau încurajate și apreciate eforturile și realizările
sau era pus accentul pe aspectele negative și criticate?
3. Ce tip de
feedback primeai din partea celor din jur în copilărie?
Primeai feedback pozitiv și încurajator sau predominau
critica și dezaprobarea?
4. Care erau
așteptările și presiunile din partea părinților?
Existau așteptări nerealiste sau presiuni excesive legate
de performanță sau de alte aspecte ale vieții?
5. Cum erau
gestionate greșelile și eșecurile în copilărie?
Erau considerate ca oportunități de învățare sau erau
asociate cu sentimente de rușine sau inadecvare?
6. Care au
fost modelele de comportament și de comunicare observate în familie sau în alte
relații importante?
Au fost modele sănătoase de comunicare și gestionare a
conflictelor sau au predominat modele toxice sau disfuncționale?
7. Ce
influență a avut compararea cu alți copii sau cu standardele sociale asupra
sentimentului de valoare personală?
Erau făcute asemenea comparațîi și în ce măsură au
influențat ele încrederea ta în ține?
8. Cum erai
tratat și susținut în momentele dificile sau în timpul perioadelor de criză?
Ai primit sprijin emoțional și soluții practice sau mai
degrabă izolare și lipsă de sprijin?
După ce ai identificat posibilele cauze ale încrederii de
sine scăzute, poți începe să faci separarea între vocea proprie și vocea
critică din interiorul tău. La început, poate fi dificil, deoarece vocea
critică pare să fie a ta, însă, o dată ce ți-ai răspuns la întrebările de mai
sus, e posibil să identifici o voce critică a mamei, a tatălui sau poate a unui
bunic, dacă au făcut parte din viața ta în copilărie. E posibil să
experimentezi furia față de acea persoană, iar furia este o emoție sănătoasă
pentru că ne arată că ni s-au încălcat niște limite sau am fost, într-un fel
sau altul, atacați din punct de vedere emoțional. De asmenea, furia îndreptată
spre cauza reală a vocii interioare, mai degrabă decât înspre sine, este un pas
important în recăpătarea încrederii în sine. Sigur, nu este recomandat să pui
în act furia respectivă, nu este recomandat să exprimi în moduri nesănătoase
această furie. Însă, poți, de exemplu, să scrii într-un jurnal, să scrii
scrisori (pe care nu le și trimiti), să faci sport, să alergi, sa dai cu pumnii
într-o pernă, pentru a elibera această tensiune fizică și psihică.
În acest proces, este natural să apară un conflict interior,
între vocile din interiorul tău. Întreabă-te, cât de realist este ceea ce
transmite vocea critică? Ce spun faptele din viața ta referitor la
rezultatele și succesele tale? Cel mai probabil, realitatea este că ai
rezultate bune în viața ta. Spune-ți că, și dacă nu ai rezultate bune, este în
regulă, ai făcut cât ai putut și cât ai știut, cu resursele și cunoștințele de
la momentul acela. Practică blândețea, înțelegerea și răbdarea față de
ține. Vorbește-ți la fel cum i-ai vorbi celui mai drag prieten.
Începe să îți stabilești obiective mici și realizabile.
Atunci când îți atingi aceste obiective, îți recâștigi sentimentul de control,
de competență și, astfel, îți reconstruiești încrederea în ține.
Identifică în jurul tău oameni care îți oferă sprijin,
susținere și încurajare pozitivă. Petrece mai mult timp cu aceștia și
practică si tu încurajarea față de ei. Uneori, poate fi mai ușor să îi
încurajăm pe ceilalți decât pe noi înșine. Și această practică ne ajută,
ușor-ușor, să ne îndreptăm atitudinea pozitivă și către sine.
Identifică și persoanele din jur care, dimpotrivă, îți
minimizează sau descurajează reușitele. Petrece mai puțin timp cu acestea
și pune limite față de ei. Atunci când observi că fac remarci critice,
menționează-le că nu le-ai cerut sfatul sau feedback-ul și ai aprecia dacă
le-ar ține pentru sine atât timp cât nu le soliciți. E posibil ca unele relații
de genul acesta să se încheie, însă poate fi util pentru ține. Poate e nevoie
să pierzi unele relații pentru a te regăsi pe ține.
Dacă, printre factorii care au contribuit la pierderea
încrederii în tine, identifici probleme mai profunde, poate fi necesar să
apelezi la un specialist pentru reconstruirea încrederii în sine. Un
psihoterapeut te poate ghida și îți poate oferi un model de interacțiune
pozitivă, ajutându-te să identifici punctele tale forțe și să accepți și
integrezi punctele slabe. Dacă simți nevoia de ajutor în procesul tău de recuperare
a încrederii în ține, îți pot fi alături în procesul tău, cu blândețe, răbdare
și înțelegere.